Oamenii de la Polul Nord sunt adaptați la frig, așa cum cei din zona subecuatorială sunt adaptați la temperaturi ridicate. Pot cei ce la Pol să se mute la Ecuator? Sigur că la început li se va părea că se “mută în cuptor” și că fiecare zi este un chin, dar, totuși, la un moment dat, pe nesimțite, aclimatizarea se petrece.

Când vorbim de altidudine, îmi vin în cap locuitorii din Rinconada, un oraș situat la o înălțime de 5.300 de metri în Peru. Această localitate este atât de privată de oxigen din cauza poziționării, încât, pentru alți oameni decât băștinașii, o activitate ca mersul pe jos devine foarte solicitantă, dificilă. Pentru locuitorii din Rinconada însă, viața este la fel de normală ca pentru noi toți, cei care trăim la o altitudine de sub 1.000 de metri.

Dar, vă spuneam că abilitatea noastră de a ne adapta face în așa fel încât corpul nostru să facă față, adică să răspundă relativ rapid la ceea ce este supus.
Cum descriam și în cartea COMPLETE MOVEMENT, omul trăiește „noul modern”, așa cum spun eu vremurilor pe care le trăim acum, foarte diferit de omul de acum 50 de ani. Trăim în epoca vitezei, în epoca tehnologiei și a mâncării “sintetice”, dacă o pot denumi astfel.

Chiar zilele trecute discutam cu un pacient care a dezvoltat o intoleranță la lactoză și îi spuneam că și eu, dacă aș bea lapte integral (adică direct de la “țâța vacii”), nu cred că ar dura mult și m-aș pune în pat cu crampe abdominale. Laptele cu care am copilărit a ajuns să fie dușmanul tractului meu digestiv. De ce oare? Să fie din cauză că laptele pe care îl consum astăzi este de 1,5% grăsime? Să fie din cauza teoriilor care spun că omul nu e făcut să consume lactate de origine animală? Dar de ce oamenii au trăit până la marea industrializare alimentară cu produse lactate și lapte integral fără să dezvolte astfel de probleme?
Nu am răspunsuri la aceste întrebări, asta în cazul în care sperai să le găsești în acest text. Dar, cu siguranță, în viitor, oamenii de știință vor găsi un răspuns. Singurul lucru pe care eu îl pot spune clar este că omul este o ființă adaptabilă, se adaptează aproape la orice situație!

Acum 50 ani, omul muncea în fabrici și uzine. Astăzi, omul stă 8-12 ore la birou, în fața unui ecran. Tot astăzi, omul plătește să facă sport în săli de fitness cu aparatură de ultimă generație, iar în trecut, după o zi de muncă, același om, dar mai vechi, avea nevoie de refacere musculară pentru a putea să o ia de la capăt a doua zi.

Astăzi, omenirea trăiește cea mai mare “pandemie” de afecțiuni ale coloanei vertebrale, care vin la pachet cu dureri lombare, dureri de readaptare la noile vremuri moderne, adică, la noul „modern”, cum îi spun eu.

Oare în viitor, când ne vom adapta, vom mai avea dureri? Ce ne poate costa această adaptare?

Statuia lui David (foto Wikipedia), din Florența, opera lui Michelangelo, reprezintă probabil pentru majoritatea specialiștilor din domeniul mișcării și al recuperării medicale standardul la care vrem să ajungem și să menținem postura și greutatea ființei umane.

“Mens sana in corpore sano” este o expresie latină, care în traducere înseamnă „o minte sănătoasă într un corp sănătos”. Ea este folosită pe scară largă în contexte sportive și educaționale pentru a exprima teoria conform căreia exercițiul fizic este o parte importantă sau esențială a bunăstării psihice.

Readaptarea speciei umane la noul modern duce la apariția dezechilibrelor, iar mișcarea ar putea fi problematică dacă nu preîntâmpinăm semnele pe care ni le trimite corpul. Pentru că vă spuneam înainte: corpul uman este ca o mașinărie complexă. Deci, dacă este așa, trebuie să ne imaginăm că orice mașină trebuie să funcționeze “ca unsă” pentru a nu ne trezi cu erori în bord sau în sistemul de operare.

Analiza mișcării și studiile ulterioare, evoluate, despre mișcare ne-au adus o minunată teorie elaborată de Grey Cook și Mike Boyle, primul fizioterapeut, iar cel de al doilea – unul dintre cei mai prestigioși antrenori din SUA. Ambii folosind mișcarea ca “unealtă” esențială în elaborarea programelor de terapie sau antrenament, au ajuns la aceeași concluzie: că fiecare articulație, în mișcare, este făcută să îndeplinească un rol.

Rolul de stabilitate și rolul de mobilitate

Sacrificând mobilitatea în defavoarea stabilității, pot apărea multe efecte negative în corp și în timp. Iar nerezolvându-le, acestea pot genera probleme la nivelul aparatului locomotor.

Un exemplu rapid care îmi vine în minte este alergarea și nevoia de streching de după. Ați văzut vreodată o antilopă sau un leu să facă streching după alergare? De ce avem noi nevoie de asta după? Să fie oare din cauza că nu alergăm corect?

Să fie oare din cauză că „cineva muncește pentru altcineva”, adică unii mușchi și unele articulații preiau rolul altora în corpul nostru, în timpul alergării?

Să fie oare de vină postura “omului modern”, decizia de a prefera “moda” în defavoarea funcționalității?

Corpul uman este ca un puzzle cu diferite piese. Ca totul să fie funcțional, aceste piese trebuie să se lege între ele. Și, când ceva nu funcționează, corpul se readaptează, dar asta duce la apariția unor probleme. Analizarea fiecărei articulații în mișcare și înțelegerea rolului fiecărei piese în funcționalitatea întregului ne vor ajuta să elaborăm cele mai eficiente planuri de recuperare și de antrenament.