De fiecare dată când apar schimbări, fie ele datorate alterării, fie performanței, schimbări biomecanice, creierul „desenează” noi hărți de mișcare. Sau, mai clar, rescrie un program, ca un soft, care are ca principal rol eficientizarea mișcării sau compensarea, în cazul în care este prezentă durerea.

Probabil vă întrebați de ce atunci când facem sport sau facem exerciții de recuperare medicală e nevoie de un număr mare de repetări și un anumit număr de serii? Ei bine, noi, în calitate de terapeuți sau antrenori, suntem pentru corpul uman exact ce sunt inginerii de soft pentru device-urile care ne-au invadat lumea modernă. Scrierea de programe de recuperare sau de antrenament atletic nu diferă decât prin progresia sau regresia exercițiului pe care îl dăm celor cu care lucrăm. Mișcarea este arma comună, cum am mai spus, iar corpul uman este principala unealtă pe care noi încercăm să o influențăm prin programele noastre.

Însă programele sunt standard sau trebuie adaptate?

În urmă cu aproximativ 10 ani, aveam în plan să angajez al doilea terapeut la Kinetomed. Atât atunci, cât și acum, pentru a putea lucra la Kinetomed, există o condiție: trebuie să înțelegi ceea ce faci cu pacientul, să știi să răspunzi mereu la întrebarea „de ce?”. Când ești întrebat de ce ai ales să faci exercițiile pe care le faci, trebuie să știi să răspunzi.

De cele mai multe ori, cei care vin să își facă stagiul de practică la noi „fură” – dacă pot folosi acest termen – meserie și nu înțeleg rolul și scopul exercițiilor pe care le aplică mai apoi pe pacienții lor. Pentru ei, ceea ce văd la noi este ca un fel de galerie video live, la care cred că au acces venind în practică. Dar, când le pui întrebarea de ce sau pentru ce, de foarte multe ori, colegii tineri se pierd. Le spui să gândească exerciții și vin cu total alte răspunsuri. De exemplu: „Spune-mi 5 exerciții pentru spate”. De cele mai multe ori, vin cu programul Williams 1, adică exerciții pentru abdomen. Apoi le explic și ei înțeleg. După ce le dau un timp de gândire, le cer să îmi descrie exerciții pentru un pacient cu durere lombară, dar care nu are un braț. Unul dintre răspunsurile cele mai comice le-am primit de la un tânăr care mi-a zis: „Păi, cum? Se pot face exerciții pentru așa ceva?”

Am făcut această paranteză pentru a vă face să înțelegeți complexitatea noastră și să știți că, atunci când adaptăm corpul la lucruri noi, adaptăm și creierul.

Regresia și progresia de care aminteam mai devreme sunt mereu prezente în viața noastră. Iar de cele mai multe ori, cea mai bună progresie este exact regresia, ca soluție la momentul potrivit!

Photo by meo

Numărul de repetări și seriile învață creierul să rescrie harta mișcării sau să supună mușchiul la hipertrofie sau anduranță.

În cadrul programelor de recuperare sau de corecție a pozițiilor vicioase, a unui mers ori a unei alergări deficitare este nevoie, de cele mai multe ori, de angrenarea întregului lanț kinetic. Iar zilele, lunile sau anii întregi în care pacientul a avut harta mișcării scrisă cu multe compensări face ca durata de rescriere a noii hărți să se întindă pe multe luni de exerciții. Și să producă multe frustrări, atât pacientului, cât și terapeutului.

Satisfacția cea mai mare apare atunci când vezi rezultate. Iar dacă timpul în care mișcarea alterată cauzată de un traumatism a fost scurt, atunci rezultatele se văd mult mai repede și mult mai bine. Asta, deoarece creierul nu a avut timp să redeseneze o hartă nouă plină de compensări și rescrierea corectă se petrece mai rapid.

Atletul, la fel ca pacientul, atinge un nivel de satisfacție la fel de mare atunci când vede că munca lui în sala de antrenament aduce rezultate în competițiile la care participă. Felul în care performează și eficiența mișcării plus consumul redus de energie fac ca acesta să vrea să se antreneze cu plăcere, iar adaptarea la ceea ce este supus să fie rapidă și eficientă din toate punctele de vedere!