VERSIUNE AUDIO
Am început să profesez kinetoterapia încă din anul II de facultate, când tratam pacienți la domiciliu. Am câștigat încrederea unuia dintre cei mai îndrăgiți profesori pe care i-am avut, care a văzut probabil cât interes manifestam față de munca practică pe care urma să o fac după ce voi fi terminat facultatea. Așa se face că mă ducea cu el la propriii lui pacienți, ca să învăț și, mai apoi, să îi câștig definitiv încrederea că mă pot descurca singur.
După cum mulți dintre voi știți, în anul 2009, împreuna cu Mugurel, am pus bazele proiectului Kinetomed. Prin mâna noastră și mai apoi a echipei pe care am ajuns să să o coordonăm au trecut câteva mii de pacienți cu diferite afecțiuni ale aparatului locomotor.
Astăzi o să discut despre o afecțiune al cărei tratament a ajuns să fie de-a dreptul o “specialitate” pentru care am fost contactați de către pacienți și medici ortopezi din România și chiar și din afara țării. Afecțiunea despre care vreau să discut în această postare de pe blog este ruptura totală sau parțială a ligamentului încrucișat anterior.
Din 2009 până în prezent, la Kinetomed am recuperat aproximativ 6.500 de pacienți cu afecțiuni la nivelul genunchiului, iar din aceștia, probabil 75% au suferit intevenții chirurgicale (LIA). Dacă e să continui cu statistica, 20% din pacienții operați au suferit cumplita accidentare practicând sporturi de iarnă: 80% la schi, 15% prin cădere pe gheață și 5% la săniuș.
Urmează sezonul rece, sezon care aduce în sala de operație a secțiilor de ortopedie un număr mare de pacienți care decid să practice sporturi de iarnă după ce un an de zile nu au făcut nici cei 10.000 de pași recomandați zilnic de către Organizația Mondială a Sănătății.
Dacă în urmă cu 25 de ani schiul era practicat la o scară mult mai mică, deoarece era considerat un sport pentru oamenii înstăriți, fiind un sport costisitor, astăzi, majoritatea populației din pătura medie practică acest sport. Astfel, iarna a devenit “noul sezon estival” pentru un număr mare de oameni, iar pentru ei, acest sezon a început să „make sense”, cum zic americanii, adică, să aibă sens.
De ce zic “noul sezon estival”? Pentru că majoritatea oamenilor ce încep să practice schiul confundă mersul în vacanță pe pârtie cu mersul la mare. Dar concediul la mare nu necesită o pregătire suplimentară a corpului, în așa fel încât să prevenim accidentele nedorite. Dacă ascultăm salvamarul și nu intrăm în mare când e arborat steagul roșu, nu prea are ce să ni se întâmple rău. Și nici în rest nu avem nevoie să consumăm calorii practicând sportul înainte de a merge la mare, pentru că nicio activitate de acolo nu ne va cere să fim în formă maximă fizică.
Mersul la munte, în schimb, este diferit.
Asigurarea de călătorie este primul semn că lucrurile stau diferit. Este mai scumpă decât cea pe care o încheiem când mergem la mare. De ce? Păi, prima întrebare pe care brokerul ne-o adresează este: „Practicați sporturi extreme? Schi, snowbord?” Dacă răspunsul este da și încă nu ai înțeles că “iarna nu e ca vara”, îți explic eu: șansele să te accidentezi pe pârtie sunt foarte mari pentru tine.
În momentul în care le-am făcut anamneza pacienților mei care au suferit traumatisme la schi, 99% au răspuns că și-au rupt LIA pe loc drept, coborând de pe telescaun ori s-au împiedicat în schiuri. Nici măcar un pacient intervievat nu a spus că și-a rupt LIA coborând în viteză pârtia sau căzând la o viteză mare!
Ce concluzie am tras? Din cauza faptului că musculatura nu era suficient de puternică pentru a susține aparatul locomotor, tehnica pe care o practicau nu era eficientă sau, în alte cazuri, era vorba despre începători într-ale schiului. Cert e că majoritatea celor ce și-au rupt LIA pe pârtie nu au făcut deloc pregătire fizică premergătoare concediului.
Ce sfat am pentru voi? Faceți sport! Faceți mișcare, indiferent de sezon.
Musculatura pe care o faceți vara vă ajută iarna poate să fie replica derivată din proverbul „Omul gospodar își face vara sanie și iarna, car”.