Date recente nu am reușit să găsesc, dar am găsit un alt raport, care spune că 30% din populația României face sport sau activități ce implică mișcarea și asta ne clasează pe locul 24 din 27, tot în UE. Mai jos decât noi sunt doar Bulgaria, Cipru și Malta.
În vară, m-a vizitat un verișor stabilit într-un alt mare oraș al României, mai exact, în Iași. Cu ochi proaspeți, de turist, a văzut Cluj-Napoca altfel decât îl vedeam eu, care locuiesc aici de imediat 20 de ani. Prin ochii lui, prin observațiile pe care le făcea, am început și eu să constat și eu că lucrurile stau diferit.
Făcea comparații între cele două orașe. Era uimit de numărul mare de oameni ce practică sport la Cluj-Napoca. Locurile destinate pentru acest tip de activități, infrastructura creată pentru ca populația ce locuiește în oraș să poată face sport l-au impresionat. În plus, a spus că, după ce revine acasă, se va strădui să fie mult mai activ, pentru că experiența de care a avut parte în Cluj i-a creat dorința de a face o schimbare în viața lui.
Dacă studiem puțin istoria sportului, observăm că încă din Antichitate sportul era considerat o formă importantă de progres și dezvoltare personală și comunitară.
În Grecia antică, de exemplu, sportul era o componentă esențială a educației și a culturii. Jocurile Olimpice, inițiate în 776 î.Hr., erau nu doar competiții sportive, ci și manifestări culturale și religioase de mare importanță. Încă de atunci, elenii considerau că sportul ajută la dezvoltarea fizică și mentală a indivizilor, promovând valori precum disciplina, onoarea și excelența.
De asemenea, în Roma antică, sporturile și jocurile publice aveau un rol central în viața socială și erau adesea asociate cu festivaluri și sărbători. Cu toate că unele forme de divertisment roman erau mai degrabă brutale, precum luptele de gladiatori, ele reflectau importanța pe care societatea o acorda abilităților fizice și curajului. Astfel, sportul era văzut nu doar ca divertisment, ci și ca o metodă de a îmbunătăți aptitudinile individului și de a uni comunitățile.
Începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea, sportul a primit roluri și grade de importanță diversă în cadrul civilizațiilor europene.
În Imperiul Austro-Ungar, a început să capete popularitate ca activitate recreativă și mijloc de formare fizică, astfel că în marile orașe s-au înființat, firesc, societăți de gimnastică și cluburile sportive, care au contribuit la dezvoltarea activităților sportive de tip organizat. Aceste cluburi au fost adesea asociate cu diverse grupuri etnice și culturale din imperiu, reflectând diversitatea sa. Sporturi precum fotbalul, tenisul și ciclismul au devenit populare în această perioadă.
În Rusia de dinainte de Revoluția Bolșevică din 1917, sportul nu era foarte răspândit la nivel de mase, fiind mai degrabă o activitate a elitelor. Cu toate acestea, începuseră să apară cluburi sportive și astfel au fost organizate competiții precum turneele de patinaj și schi. După Revoluția Rusă, sovieticii au promovat sportul ca parte a educației comuniste, ceea ce a dus la o dezvoltare semnificativă a acestei discipline în deceniile următoare.
În Regatul Unit, sportul a avut un rol semnificativ în societate încă din secolul al XIX-lea. Multe dintre sporturile moderne, cum ar fi fotbalul, rugby-ul, cricketul și tenisul, au origini britanice și au fost codificate în această perioadă, adică au primit și formă juridică, fiind create regulamentele de joc. Școlile private și universitățile a uavut un rol important în promovarea sportului ca parte a educației. La nivel societal, sportul a devenit o activitate populară de recreere și spectacol, iar difuzarea acestuia prin intermediul imperiului britanic a avut un impact global.