Când vorbim de lanțul kinetic, pentru a vedea întregul, trebuie să includem fiecare articulație în ecuație. Și atunci, de ce să nu o facem?! De ce să nu includem articulația temporomandibulară și să nu îi acordăm suficientă atenție în tratamente sau chiar în performanța sportivă?

Am avut o discuție pe Zoom cu Gray Cook, cel care a pus baza teoriei „Joint by Joint aproach”. Și l-a surprins felul în care am dezvoltat eu mai departe conceptul său. Teoria lui se oprea la nivelul gâtului, structură stabilă în mișcare. Ce am introdus eu în plus în ecuație? Rotația capului și stabilitatea articulației temporomandibulare (ATM).

Dacă vertebrele cervicale de la C2 la C7 sunt responsabile să stabilizeze capul, vertebrele C1 și C2 sunt responsabile de 50% din rotația capului. Procentele care rămân sunt distribuite pe fiecare vertebră de la C3 la C7.

Teoria pe care am lansat-o are dublu sens, și pe-o parte, și pe alta, pentru că influențează atât partea anterioară a corpului, cât și coloana vertebrală. Partea anterioară? Ei bine, conform terapeuților și ortodonților care tratează disfuncțiile cranio-mandibulare, partea anterioară influențează zona cervicală. De ce am rămâne doar la zona cranio-mandibulară? Și de jos în sus, și de sus în jos suntem un întreg. Fiecare segment din corp are un rol în mișcare, iar creierul caută eficiența și vrea să consume cât mai puțină energie în procesul de readaptare.

Tratând doar simptomatologia produsă de disfuncțiile ATM și ale zonei cervicale, nerezolvând problemele pe care aceste zone le cauzează pe întregul lanț kinetic, e ca și cum am exclude din ecuație restul corpului și am trata doar o piesă din puzzle.

Ca să înțelegeți mai bine, să vorbim despre o disfuncție din ce în ce mai întâlnită în zilele noastre: bruxismul. Bruxismul este o afecțiune caracterizată prin scrâşnirea, frecarea sau încleştarea dinţilor. Treptat, acest obicei poate duce la apariția durerilor de dinți sau la sensibilitate dentară și, în unele cazuri, chiar la tocirea dinților.

Bruxismul este de două tipuri, dacă le putem numi astfel: de zi și nocturn. Am extras din revistele și jurnalele de specialitate simptomatologia comună, cele mai frecvente semne care duc spre diagnosticul de bruxism. Acestea sunt următoarele:

• scrâșnirea sau strângerea dinților cu sunet care poate trezi din somn partenerul
• dinți turtiți, fracturați, ciobiți sau slăbiți
• distrugerea smalțului dintelui uzat până la expunerea straturilor mai adânci ale dintelui
• creșterea durerii sau a sensibilității dentare
• mușchi obosiți sau strânși ai maxilarului
• maxilar blocat, care nu se deschide sau nu se închide complet
• dureri articulare (ATM) de gât sau de față
• durere care se simte în ureche, deși urechea nu are nicio problemă
• durere de cap surdă, care începe la tâmple
• daune cauzate de mestecat pe interiorul obrazului
• perturbarea somnului

Dintre toate simtomele prezentate, dacă nu există semne evidente la nivelul dinților, pacientul se adresează pe rând către două ramuri medicale: ORL și neurologie. Dar problema de a cui competență ține, de fapt? A stomatologului? A ortodontului?

Da, dacă vrem să salvăm doar dinții.

Însă ultimul simptom, PERTURBAREA SOMNULUI, este cheia care poate găsi soluția însănătoșirii. După insomnie și apnee, bruxismul nocturn este considerat a treia cea mai gravă problemă de somn.

Iar stresul este maladia zilelor noastre. Și, conform literaturii de specialitate, este cauza numărul 1 a bruxismului, atât cel de zi, cât și cel nocturn! Ați înțeles, da?

Acum, care este rolul nostru ca terapeuți? Tot din semnele comune ale bruxismului putem extrage răspunsul: detensionarea țesuturilor musculare, reeducarea lanțului kinetic, recuperarea sistemului respirator și reintroducerea exercițiului fizic în viața pacientului. Eliberarea endorfinelor de către corp în momentul în care pacientul face exercițiu fizic poate rezolva o perioadă problema, dar nu definitiv! Cine intră în ecuație? Psihologul, Psihiatrul și Somnologul.

După cum ați vazut, pentru a trata această problemă, e nevoie de o echipă multidisciplinară, iar în tot acest proces, pacientul este cel care contribuie 80% la rezultatul final. Schimbarea stilului de viață, conștientizarea problemei și felul în care primește sfaturi de la echipa multidisciplinară face ca totul să fie simplu și… logic.