Cum am mai spus, am început să antrenez în anul 2013, fără să fac un scop din asta, ci mai degrabă de nevoie. Așa cum fac cei mai mulți în zilele noastre: când nu găsesc un meșter acasă, se pun și învață să poată să „își facă singuri”.

Atunci când am început, în lumea sportului din România, kinetoterapia era un domeniu relativ nou. Mai mult, etapele dintre recuperare și antrenament, mai apoi meci, erau „descoperite” și antrenorii din cadrul cluburilor sportive nu le făceau față. Așa că a fost nevoie să umplu eu acest gol, să mă ocup de pacienții mei sportivi pentru a-i pregăti de asemenea manieră, încât să nu se mai accidenteze. Acesta era principalul scop.

Unul dintre pilonii conceptului COMPLETE MOVEMENT este PROTECT. Fără să știu atunci, probabil asta a fost ceea ce m-a determinat să fac pasul spre antrenoriat.

Kinetoterapeutul și antrenorii de pregătire fizică sau antrenorii personali sau… ce denumiri or mai fi având specialiștii care nu se ocupă de antrenamente specifice sportului au aceeași unealtă de muncă: MIȘCAREA. Atât kinetoterapeutul, cât și antrenorul, au în zilele noastre, ca primă regulă, evitarea accidentării sportivului sau clientului, în cadrul programului pe care decid să îl implementeze cu acesta. Practic, exact baza conceptului COMPLETE MOVEMENT – PROTECT.

Kinetoterapeutul redă funcția și reintegrează pacientul în funcționalitate. Specialitatea cabinetului unde îmi desfășor activitatea se referă la afecțiunile aparatului locomotor, iar unele dintre principalele afecțiuni pe care le tratăm sunt afecțiunile membrului inferior: entorse, dureri ale articulației genunchiului, postoperator și preoperatory, diverse afecțiuni ale genunchiului, inflamații, disbalanțe și rupturi musculare. Probabil și faptul că până la momentul din anul 2013 am tratat aproximativ 600 pacienți operați de LIA (ligament incrucișat anterior) m-a împins să încep să antrenez. Din același motiv, după ce îmi terminam treaba de kinetoterapeut, era nevoie de reintegrare în funcționalitate și pregătirea alergării pentru acești pacienți. Cu pași mărunți, dar fără să mă abat de la drumul principal, acela de a proteja pacientul, de fapt, atletul – pentru că de acum nu mai era un pacient -, am început să antrenez. Antrenamentele mele erau scurte, intense și încercam mereu să-l fac pe atlet să conștientizeze de ce și unde e nevoie să se folosească mai mult de calitățile fizice sale pentru a performa mai bine. Pentru a deveni mai bun pentru ei, am început să investesc în mine, participând la multe cursuri și workshopuri în domeniu. Partea cea mai interesantă este că la majoritatea dintre acestea, chiar dacă erau cursuri în domeniul antrenamentului, limbajul era atât de comun cu cel în care activam în calitate de kinetoterapeut, încât totul era foarte ușor de înțeles și de aplicat.

Gândeam la fel ca cei care predau, deoarece majoritatea erau nu doar lectori buni, ci și practicieni extraordinari. Mesajul principal al lor era bazat exact pe filosofia mea, aceea de a proteja, corecta și doar apoi de a împinge atletul pentru a performa mai bine.

Un atlet sănătos este mai bun decât unul accidentat.

Cât de simplu și de ușor de înțeles este această propoziție, când chiar o înțelegi. Vorbim atât de sporturi de echipă, cât și de sporturi individuale, unde, pentru a putea concura, atletul trebuie, în primul rând, să fie sănătos!

Dacă decizia pe care o iau eu prin antrenamentul la care îl supun pe atlet crește riscul de a-i altera calitatea mișcării și de a se accidenta, înseamnă că eu, antrenorul, am luat o decizie foarte proastă.

Ne place să ne însușim și să trecem în CV ori în portofoliu deciziile bune din timpul unui meci sau ale unui campionat. Dar ce facem cu deciziile proaste? Ne plac? Pentru a înțelege deciziile pe care le luăm, trebuie să ne cunoaștem sportivul. Cunoașterea se referă la calitatea mișcării lui, la felul în care a performat la ultimul meci sau la ultima competiție și să știm chiar și loviturile „surde” pe care acesta le-a încasat etapa trecută. Fiecare factor din ceea ce am enumerat ne ajută să elaborăm planul nostru de antrenament. Mai există o variabilă cheie: DE CE aleg să pun acel execițiu în antrenamentul atletului și ce obțin de la el?

Când am avut grijă ca toate aceste elemente să fie îndeplinite, clar, mișcarea pe care o va face atletul în următoarea etapă o să fie una cursivă, sigură și cu riscuri minime de accidentare.

Un atlet sănătos este mai bun decât unul accidentat.

Revin la această propoziție, pe care am transformat-o și pe baza căreia am gândit un alt proiect în 2017, dedicat doar oamenilor ce stau la birou: Un angajat sănătos este mai bun decât unul accidentat.

Oare rețeta nu este aceeași? Oare linia dintre kinetoterapie și antrenorul de mișcare (movement coach) să fie atât de fină? Atât kinetoterapeutul, cât și antrenorul personal au, în vremurile noastre, același tip de clienți/pacienți. Toți au de-a face cu durerile de spate. Readaptarea la noul modern, cum am zis și în carte, vine cu… probleme, iar noi, ca specialiști în mișcare, avem rolul de a stopa această „epidemie”.