Ai o întrebare?
Am trimis mesajul Închide

De ce e bine să umblăm desculți?

VERSIUNE AUDIO

Mă gândesc de mult timp să scriu un articol despre picior și importanța lui în biomecanica trupului.

Astfel, căutam să îmi iau cât mai multe informații, în așa fel încât să nu cad în extrema comercială și a marketingului agresiv din social media referitor la încălțămintea minimalistă. Și uite-așa, în timpul vizitei mele în Atena, am început să pozez sculpturile din antichitate, pentru a vedea și a înțelege cum arăta încălțămintea înaintașilor noștri.

Ca orice structură a corpului, piciorul se adaptează și el la ceea ce este supus, iar încălțămintea are un rol în acest sens și, probabil, din acest motiv, în lumea modernă a apărut podiatria. Faptul că alegem pantofi care nu ne sunt tocmai potriviți ne face să resimțim efectele imediat. Dar, alegem să ne schimbăm încălțămintea? De multe ori, nu. Și, de cele mai multe ori, din considerente financiare.

Care e, de fapt, rolul încălțămintei și ce a dus la această „pandemie globală” a afecțiunilor piciorului? Piciorul este o structură complexă! Cum limba română este uneori săracă în terminologie, noi definim piciorul ca întreg membrul inferior, dar, în literatura de specialitate, piciorul înseamnă, de fapt, „laba piciorului”. Deci, în acest articol, vom vorbi strict despre „laba piciorului”.

Revenind la încălțăminte, aceasta a fost concepută de la bun început pentru a proteja piciorul pe câmpul de luptă și de a-l feri de frig în anotimpul rece. Tehnologia modernă, aplicată astăzi în producția de pantofi, ajută atleții să performeze mai bine și, totodată, să își crească performanțele sportive.

Cercetările privind biomecanica atleților – subliniez, biomecanica atleților – au dus la elaborarea unor pantofi complecși pentru fiecare tip de picior, special pentru a proteja și a ajuta la creșterea performanțelor sportive. Din nefericire, marketingul agresiv din industria pantofilor – de sport sau zilnici, în ton cu moda – ne-a făcut să credem că mersul desculț ne afectează articulațiile și ne dăunează în timp. În ciuda faptului că piciorul este o structură creată de mama natură în așa fel încât să nu aibă nevoie de pantofi, adică de niște „cutii” pe care am ajuns să le purtăm nonstop și care ne modifică structura.

Deseori când văd pacienți cu dureri de spate, le fac evaluarea și apoi le recomand un lucru simplu și la îndemâna oricui pentru a scăpa de durerile pe care le acuză: mersul desculț!

De ce recomand asta?

La nivelul piciorului, avem un număr enorm de receptori care transmit creierului informații despre suprafața pe care călcăm, pentru ca acesta să transmită, la rândul lui, informații spre mușchii responsabili de locomoție, care se vor contracta în funcție de informațiile primite.

Dacă alegem să purtăm încălțăminte cu talpă moale, tare sau… ce fel de tălpi or mai exista, creierul vede la fiecare pas că piciorul calcă pe aceeași suprafață. Astfel, numărul de mușchi cu care creierul va comunica pentru locomoție va fi semnificativ mai redus în comparație cu câți ar comunica dacă am umbla desculți. Cu cât angrenăm un număr mai mare de mușchi, cu atât avem un corp mai sănătos și mai conștient de mediul înconjurător.

Relația dintre picior și miezul corpului este una foarte strânsă, deoarece creierul vede corpul ca pe un omuleț de tip homunculus, teorie dezvoltată în anul 1937. Desculț și în natură. Însă omul modern a creat o lume artificială, în care liniile drepte sunt întâlnite atât la construcții, cât și pe suprafețele pe care pășim. Dacă am umbla desculți pe asfalt, trotuar sau pe dale de beton, singura informație suplimentară pe care i-am da-o creierului ar fi duritatea pe care pășim.

În natură, avem diferite tipuri de suprafețe la fiecare pas: iarbă, crengi, pietre, nisip etc. Toate bombardează creierul cu informații, iar acesta, la rândul lui, le trimite spre întregul lanț kinetic, pentru a-l pune mereu în „gardă”. Mergând desculț în natură, structura piciorului se modifică după un timp. Când spun modificare, mă refer la mușchi mai puternici, mult mai activi și totodată picioare mai late, nu „sugrumate” de pantof. Dacă ne studiem piciorul, putem observa cum pantoful a dus la degradarea acestuia. Dacă e să căutăm cum arată piciorul oamenilor din triburile amazoniene sau să observăm picioarele copiilor noștri, vom observa că structura acestora este o bază lată, cu degetele deschise, astfel încât baza corpului să fie puternică precum picioarele de suport ale unei macarale.

Mersul desculț ajută! Mersul desculț tratează durerile de spate, dacă acesta este făcut pe suprafețe diferite, în natură, și nu pe suprafețe artificiale, create de om în orașele moderne.

Descalță-te de pantofi și explorează natura! Sunt sigur că atunci corpul tău o să-ți mulțumească!

Ai întrebări pentru mine?

    Acest site folosește cookies pentru personalizarea experienței de navigare. Totodată, form-urile de contact folosesc tehnologia reCAPTCHA a Google. Vezi și Google’s Privacy Policy și Terms of Service