Ai o întrebare?
Am trimis mesajul Închide

Apa, chin și necesitate

VERSIUNE AUDIO

Vă spuneam în articolul trecut că uneori mă părăsește inspirația și intru în pană de idei de subiecte. Atunci, mă ajută colegii mei din echipă. Iar după ce săptămâna trecută am menționat asta, am primit idei de subiecte chiar de la cititorii blogului sau ascultătorii variantei audio. Motivația mea de a scrie este dată de comunitatea ce s-a strâns în jurul acestui proiect, Complete Movement, iar feedbackul și numărul de cititori cu IP unic pe website mă motivează să continui să fac această postare săptămânal.

Astăzi vom vorbi despre apă și despre cum aceasta influențează atât dietele și planurile de nutriție, cât și aparatul locomotor.

Pentru a înțelege mai bine importanța acestui element vital pe care îl consumăm ca să supraviețuim, am să vă rog să vă aduceți aminte de orele de chimie din școală, când ați învățat despre Solvent și Solvant.

Solventul este substanța care dizolvă, iar solvantul este substanța care se dizolvă. Probabil că cel puțin o dată în viață, mulți dintre voi ați apelat la un nutriționist, iar una dintre cele mai mari probleme depistate de către specialist a fost consumul redus de apă.

Urmând planul de nutriție, reintroducând apa, pacienții observă că numărul de kilograme începe să scadă, chiar dacă încă schimbările în comportamentul alimentar nu sunt modificate considerabil. De ce? Pentru că majoritatea alimentelor procesate pe care le consumăm sunt bogate în „chimie”, cum îmi place mie să spun. Adică, ele conțin substanțe precum aditivi, potențiatori de aromă, conservanți și altele, care fac ca acestea să devină solvați ce necesită apă pentru a putea ajuta la digerarea lor.

Apa, nefiind suficientă, ajunge de cele mai multe ori să fie extrasă din restul corpului și, astfel, alte sisteme ajung să sufere. Noi, specialiștii în mișcare, vedem asta în sistemele care ne interesează: fascial, muscular și osos. Pacienții care încep să reintroducă apă suficientă în planul de nutriție sunt de două tipuri: cei pentru care este un chin și cei care o fac cu ușurință.

Din experiență că spun că, în general, de acest chin suferă sexul feminin, din cauza diurezei în exces, adică a mersului des la toaletă. Tot la aceste paciente găsim și greșeli studiindu-le jurnalul alimentar: beau apă doar dimineața, la trezire, și mai beau seara, când ajung acasă, pentru a suplini lipsa din timpul zilei. Este corect? Evident, NU. Deoarece, pe timpul zilei, în general, avem minim 2 mese și o gustare, iar nevoia de solvent este necesară în digestie.

În cazul sportivilor, primele semne de deshidratare sunt rupturile musculare. Majoritatea celor care prezintă rupturi musculare au o problemă cu hidratarea, iar reintroducerea unui plan de hidratare în obiceiul nutrițional al lor duce la prevenirea și diminuarea acestor tipuri de accidentări, indiferent că vorbim de sportivii care lucrează în echipă sau individual.

Hidratarea este benefică din toate punctele de vedere. Important este să depistăm nevoia și să știm ce semne ne prezintă corpul când este deshidratat. Cele mai frecvente semne sunt: oboseala, amețeala, crampele musculare, durerile articulare, inflamația prezentă la nivel general în corp, rupturile musculare și rupturile ligamentare.

Pentru tine, cum e? E un chin să bei apă?

Ai întrebări pentru mine?

    Acest site folosește cookies pentru personalizarea experienței de navigare. Totodată, form-urile de contact folosesc tehnologia reCAPTCHA a Google. Vezi și Google’s Privacy Policy și Terms of Service