Citind cartea „O istorie naturală a exercițiului fizic” de Daniel E. Lieberman, de care am amintit și în altă postare de pe blog, am descoperit teoria excelent documentată a autorului, privind specia umană, din punct de vedere antropologic. Iar concluzia documentărilor mi-a pus multe semne de întrebare. Am aflat că specia umană nu este una foarte activă! Specia umană a făcut mereu mișcare strict pentru a supraviețui, dar, odată cu industrializarea și cu faptul că nu am mai fost nevoiți să „alergăm” pentru a ne procura hrana, omul a devenit și mai inactiv decât era înainte.

Mai demult, specia noastră era foarte conservantă când trebuia să ardă calorii,  consuma din ele doar atunci când era necesar în procesul de supraviețuire. Acum, în epoca vitezei, am devenit doar cu 15-20% mai sedentari față de omul culegător-vânător, dar, după cum putem observa în societatea zilelor noastre, aceste procente înseamnă mult pentru specia noastră!

Când e bine să facem pauză sau chiar să nu facem mișcare?

Ei bine, acesta e un topic discutabil și categoric e foarte important să definim mișcarea și intensitatea la care ea se desfășoară.

Mișcarea, ca definiție preluată din fizică, înseamnă schimbarea poziției unui obiect în timp. Deci, mișcarea este descrisă prin distanță, timp, viteză și accelerație. Mișcarea unui corp este studiată prin alegerea unui sistem de referință de către un observator și prin măsurarea schimbării poziției acelui corp față de acel sistem de referință.

Ce concluzie putem trage din această definiție? Faptul că mișcarea este influențată de distanță, timp, viteză și accelerație. Acum, după ce am înțeles exact cum e definită mișcarea, ca să putem răspunde la întrebare (v-o reamintesc: când e bine să facem pauză sau chiar să nu facem mișcare?), trebuie să adăugăm în ecuație condiția noastră fizică și starea de sănătate. Spre exemplu, persoanele care au probleme cardiace severe au interdicție la a face mișcare, deși mișcarea include și mersul până la baie ori bucătărie – variabile care trebuie comunicate de către specialist în momentul în care recomandă interdicția.

Image by stockking on Freepik

Dacă vorbim de un sportiv de performanță, care a avut o săptămână intensă și are nevoie de refacere pentru a nu ajunge în etapa de supraantrenament și pentru a putea preveni accidentări ulterioare, ei bine, și în acest caz putem impune restricții la mișcare și repaus cât mai mult, dar, aceleași variabile se modifică. Pentru că intensitatea și timpul petrecut în mișcare pot periclita sau ajuta refacerea sportivului.

Pauza de la mișcare poate ajuta în ambele exemple, dar între ele este o linie fină. Dacă îi explicăm pacientului cum trebuie efectuată această pauză de mișcare, el va înțelege limitările variabilelor din ecuație și va înțelege că o pauză nu înseamnă neapărat o restricție.

Explicându-le pacienților sau sportivilor exact ceea ce le recomandăm, rezultatele vor fi clar diferite. Multe informații au logică numai atunci când le înțelegem. De cele mai multe ori, trebuie doar să asociem ceea ce am învățat la școală, în gimnaziu și la liceu, cu indicațiile pe care le primim în viața de adult. O simplă definiție ne poate spune multe! Trebuie doar să o adaptăm la context și să o facem să fie logică, așa cum este și mișcarea.