Descriere
Kinetoterapia este terapie prin mișcare, iar astăzi mișcarea este medicină. Când vine vorba despre mișcare, atât noi, ca și kinetoterapeuți, cât și antrenorii din sălile de fitness sau preparatorii fizici, dăruim societății în care ne aflăm acces la sănătate prin programe de exerciții care să prevină, într-un fel sau altul, durerile survenite de la “noul modern” al readaptării corpului nostru.
Printr-un limbaj comun, linia dintre cele două profesii poate deveni una exterm de subțire, iar oamenii ce lucrează cu noi pot simți cu adevărat noțiunea de complex unitar a corpului uman, cu puterea sa deosebită de a se adapta în permanență sub presiunea factorilor externi!
Dacă ai ajuns aici citind aceste rânduri, dar nu te regăsești în paragraful de mai sus, deci nu ești nici kinetoterapeut și nici antrenor sau preparator fizic, cu siguranță, când vei termina aceasta carte, îți vei fi schimbat percepția despre mișcare. Dacă ești un om ”modern”, deci sedentar, și crezi că, făcând mișcare trei ore pe săptămână, o să reușești să contracarezi numărul exagerat de mare de ore pe care le petreci pe scaun, atunci te înșeli!
Dacă ai ajuns aici și ești sportiv de performanță, recitește paragraful anterior și înlocuiește numărul de ore petrecute la birou cu numărul de ore pe care le consumi în fața unui device, fie el laptop, tabletă sau telefon mobil. În cazul tău, readaptarea la ”noul modern” se reflectă în numărul mare de accidentări pe care le-ai avut până acum.
Dacă ai ajuns aici, indiferent cine ești, te invit să descoperi COMPLETE MOVEMENT considerând această carte doar un username și o parolă spre fazele următoare din dezvoltarea acestui proiect.
Nistor Tudor (verified owner)
Stiam ca va fi ceva wow pentru ca asa m-ai obisnuit, dar cartea Complete Movement, m-a introdus intr-o sala de clasa imaginara, unde eram cu cel mai misto profesor, un profesor dur oarecum, dar profesionist si cu cuvintele si explicatiile la el (cel mai prost daca eram, tot intelegeam). Despre multe notiuni din carte aveam idee cat de cat cum stau cu tine si datorita certificarilor si ce mai studiez eu in plus, dar acum le-am organizat si aprofundat bine bine de tot si am prins si mai multa incredere. E o carte dupa care nu imi vine sa ma pun la somn, ci am inceput sa intru pentru a-mi comanda cartile din bibliografia smart a cartii tale. Liniile fasciale pur si simplu ma fascineaza si pe mine si citind cartea era misto sa am un gopro sa imi filmeze expresiile fasciale cand descopeream cate un lucru nou sau imi deschideai ochii cu anumite informatii sau explicatii. Intr-un cuvant, minunat!
Antonescu Tudor (verified owner)
Ma consider privilegiat sa fiu unul din oamenii care au lucrat alaturi de Claudiu Man, dar, mai presus, ma consider onorat ca ma pot considera prietenul sau. De cand am auzit ca o sa lanseze o carte, asteptarile mele au fost ft ridicate, si acum, dupa ce am citit-o, pot sa afirm ca mi-au fost depasite :). Modul usor amuzant e a livra informatia este un mod destul de rar intalnit dar care poate sa atinga o plaja mare de cititori, referitor la varsta. Cunoscandu`l pe Claudiu, parca am citit cartea si am auzit vocea lui, cu fiecare propozitie. Astept cu nerabdare urmatoarele carti, de care sunt sigur ca sunt `la cuptor` :))
Iza Epure (verified owner)
A fost exact cum m-am asteptat. Din secunda in care am pus mana pe carte, nu am mai lasat-o din mana pana nu am terminat-o.Am incercat sa o citesc din mai multe perspective, de fosta sportiva( daca as fi avut cunostintele de acuma, lucrurile sigur ar fi evoluat in alt mod), dar si din perspectiva unui kinetoterapeut. Cu fiecare pagina rasfoita aveam impresia ca in mintea mea se contureaza o noua harta a ceea ce inseamna corpul uman si miscarea fara a face eforturi prea mari pentru a intelege. Totul e structurat in asa fel incat sa fie pe intelesul tuturor indiferent din ce perspectiva ai citi.
Felicitari Clau, si sunt sigura ca asta e doar inceputul, lucruri piperate vor mai urma de acum inainte.
P.S Iti multumesc pentru fiecare sfat oferit, pentru fiecare ocazie in care m-ai pus sa il trezesc pe “Mihaita” din capul meu pentru solutionarea problemelor pacientilor. Sunt mandra sa fac parte din familia Kinetomed.
Multa bafta in tot ceea ce iti propui sa faci in continuare , si jos palaria pentru acest prim pas, am fost convinsa de la inceput ca va fi un mare succes 🤗
Lazar Andreea
Un limbaj de specialitate tradus pe intelesul tuturor, o carte pe care mi-as fi dorit sa o citesc pe la 16-18 ani la inceputul carierei de sportiva sau macar in facultate.
E genial modul in care Complete Movement te ajuta sa vizualizezi si sa intelegi, fara prea mult efort, atat de multa informatie utila, indiferent de varsta sau domeniul in care lucrezi!
Pentru o fosta sportiva si antrenor in devenire, Claudiu a fost, este si va fi persoana pe care o sun prima data cand nu stiu ceva.
Multumesc si felicitari pt tot ceea ce faci! 🤗
Vali Bobu (verified owner)
Pentru mine ca fizioterapeut la început de drum, cartea lui Claudiu m-a stimulat să citesc mai mult. E deschis un nou univers al recuperării medicale diferit de ceea ce înveți la facultate. Teorie ca teorie dar cartea m-a surprins și cu multe informații practice pe care le-am implementat imediat în sala de kinetoterapie. Eram și eu dar și pacienții surprinși că putem păcăli așa ușor creierul, clar rezultate. Maniera de livrare a informațiilor medicale de către Claudiu e pe înțelesul tuturor iar acest lucru e foarte important și pentru noi pentru că ne ajută să facem explicații pe limba pacienților
Mihali Nicolae Cristian (verified owner)
Simplu, pe intelesul tuturor, la subiect despre lumea asta minunata a miscarii. Prin ce a scris in carte, Claudiu te face sa te indragostesti de tot ce inseamna corpul uman, despre masinaria asta complicata dar si simpla in acelasi timp. Indiferent de domeniul de activitate in care esti, daca te misti, aceasta carte te va ajuta sa descoperi multe secrete care se ascund prin miscare si care asteapta sa fie descoperite de catre toti. Aștept urmatoarea.
Silviu
Știam foarte multe despre această carte, deoarce am avut onoarea să fac parte din acest proiect extraordinar al lui Claudiu.
Cu toate acestea, cartea mi-a depășit toate așteptările. Acest concept COMPLETE MOVEMENT, ar trebui introdus ca și materie la Facultățile de Educație Fizică și Sport. Un “ABECEDAR” care ar trebui să bucure fiecare student care vrea sa devină specialist in MIȘCARE. Claudiu prin limbajul versatil folosit, pune la îndemâna oricărei persoane, informații prețioase și utile despre ceea ce înseamnă partea de MIȘCARE și ANTRENAMENT.
Citind si vizualizând ce se întâmplă în carte, poți foarte ușor găsi soluții pentru problemele clienților/pacienților. FELICITARI!
Bondar Daniel
Am citit cartea lui Claudiu si pot sa spun ca este de departe una dintre cele mai bune carti de specialitate pe care le-am citit. Este o carte in care informatia este “alimentata” de pasiunea si curiozitatea unui specialist dedicat si daruit, care “absoarbe” fiecare secunda petrecuta in studiu si practica. Parerea mea este ca acest concept Complete Movement este “unealta” prin care Claudiu Man reuseste sa schimbe “jocul”. Cartea si cursurile Complete Movement, sunt acel “game changer” care impacteaza in mod direct calitatea serviciilor celor care aleg calea CM, oferind pacientilor accesul la specialisti inzestrati cu solutii simple si eficiente la problemele cu care se confrunta.
In final doresc sa ii multumesc lui Claudiu pentru faptul ca m-a ajutat sa imi ridic substantial nivelul serviciilor si pentru faptul ca implicit prin intermediul cursurilor lui reusesc sa fac diferenta in viata sportivilor cu care lucrez.